“Racul, broasca și știuca” / Cancer, Frog & Pike

Post was created on October 19th, 2013

Racul, broasca și știuca (Cancer, Frog and Pike) is a piano solo suite inspired by a fable written in the nineteen century by the Romanian poet Alecu Donici. Unfaithful to the plot, or narrative of the fable, my music gives a vigorously humorous treat to each character, picking the most representative feature of each one: the cancer would rather go backward, the frog is jumpy, and the pike – the ultimate predator. A “promenade” theme, à la Musorgsky’s Pictures in an Exhibition ties up and pads the three main sections, giving a total of seven parts — or six with a coda: the pond is what actually keeps together the tree living creatures, which otherwise have little thing to share. I completed the piece in late September of 2013, and I consider it, at the time of writing this, the most funny and cheerful music I wrote lately.

Deși nu îmi amintesc cum mi-a venit ideea de a scrie muzică vis-à-vis de versurile lui Alecu Donici (1806 – 1865), îmi amintesc în schimb că acest lucru s-a întâmplat în toamna lui 2012, de când datează și primele note – începutul din „Broasca”.

Alecu Donici s-a folosit de aceste trei viețuitoare, ce nu au în comun decât mediul de viață, pentru a șfichiui societatea contemporană, incapabilă de a trece peste orgolii personale în slujba binelui comun. În fabula omonimă, nevinovatele animăluțe iau pe „umeri” neverosimila (și absurda) sarcină de a muta un sac cu grâu în iazul reședință, lucru pe care eu nu li-l cer să-l facă. În schimb, mă concentrez asupra fiecăruia, încercând să le surprind cu umor și simpatie cele mai caracteristice trăsături.

Racul este puțin mai mult decât o pereche de clești (care se pot auzi „lovindu-se” amenințător în acut). Altfel, o vietate paradoxală și caraghioasă în futilitatea sa: foarte mulți „pași” pe care-i face înainte, după îndelungi planificări și tatonări, sunt anulați de două mișcări viguroase din coadă, care îl întorc pe domnul rac de unde a plecat. Un traseu melodic nesigur și sinuos „cucerește” din greu un ambitus ceva mai mare de o octavă, în aproape o frază muzicală întreagă, doar pentru ca în următorii doi timpi să se prăbușească în grav, de unde a pornit.

Broscuța sare, și o face cu grație și vioiciune, atunci când nu înnoată alene, plutește în derivă, sau stă nemișcată la concurență cu frunzele sau alte lucruri neînsuflețite din baltă. Un traseu melodico-armonic prin salturi, bine conturat, alternează cu polifonii difuze, ce evoluează lent în registrul mediu-grav. Goană și relâche de pe-o frunză pe alta.

Știuca este prădătorul numărul unu, stând nemișcat la adăpostul unei uscături, și atacând feroce la momentul oportun. De multe ori prada nu luptă, sau o face pentru scurt timp, și fără sorți de izbândă. Un ostinato amenințător în grav evoluează într-un demers omofonic acaparator, și se îndreaptă implacabil spre un cluster strident și dureros în acut.

Deși lipsă din poezia lui Donici, în muzica mea este prezent un al patrulea „personaj”: iazul, în care viețuiesc toți cei trei, este și el parțial personificat, și evoluează episodic, pe parcursul unei introduceri, a două intermezzi, și a unei concluzii. Formula ciclică din bas, care caracterizează acest „personaj” îmbie la contemplarea unor unde imaginare, ce se deplasează molcom, și fac cale-ntoarsă odată ajunse la maluri. Tema din discant – un posibil „peștișor” într-o plimbare de după-amiază printre brusturi, cu care stimata doamnă știucă știe ce are de făcut.

Lucrarea se poate descărca în format audio (v. pagina lucrări/works) şi tipăribil (aici). Orice prezentare a acestei lucrări în public (interpretare, difuzare, etc.) se va face cu acordul expres al compozitorului.

Audiție plăcută!


Note: Această lucrare a câștigat Premiul II în cadrul „Festivalului Internațional de interpretare pianistică și compoziție Sabin Păuța”, ediția I (9-11 mai 2014), categoria „compoziție — festival organizat la Reșița de Societatea pentru cultură Metarsis.”

No Responses to "“Racul, broasca și știuca” / Cancer, Frog & Pike"

Comments are closed.

LOOKING FOR?…

FEATURED MUSIC

compozițiile de care sunt cel mai mândru

RECENT MUSINGS

articole despre muzici (scriu foarte rar)