Farbige Glasscherben / Cioburi colorate

Post was created on January 27th, 2017

EN RO

Ich schrieb dieses Kammer Miniatur für ein eterogenes Sextett spät im das Herbst von 2015, für einen akademischen Musikkompositionswettbewerb, dessen Deadline verpasste ich schließlich. Für Violine, Viola, Violoncello, Oboe, Fagott und Schlagzeug (ein Spieler), hat es Wurzeln im Unterhalt mit “Survival Exercises“, meinen Studien für Solo Fagott und Elektronik — ein Musikalish Gedanke über den Zustand der Künste in einer geistig verfallenden Welt. Obwohl teilt es eine beträchtliche Menge an musikalischer Substanz mit das Stück, geht “Farbige Glasscherben” auf seinen eigenen Weg, durch die Tatsache, dass es eher rhapsodischen und deskriptiv als allzu philosophisch oder lyrisch ist.

I wrote this chamber miniature for non-standard sextet late in the fall of 2015, subject of an academic music composition contest I eventually missed the deadline of. Scored for violin, viola, cello, oboe, bassoon and percussion (one player), it draws on the same blueprints as Survival exercises, the bassoon and electronics piece that tackles the condition of arts in a spiritually decaying world. Despite sharing a good deal of material to that piece, “Colored glass shards” takes onto its own journey, being rather rhapsodic and pictorial than overly philosophic or deeply lyrical.

Creată în toamna lui 2015, într-o perioadă în care mă luptam să-mi păstrez atât slujba cu normă întreagă de programator la una dintre multinaționalele bucureștene, cât și statutul de student masterand la Universitatea Națională de Muzică din București, piesa a fost menită să participe la concursul de compoziție Mihail Jora ținut în anul respectiv, a cărui dată limită — în ciuda terminării muzicii (chiar cu prețul reciclării unei porțiuni de material mai vechi, la data respectivă nepublicat; ulterior, publicat pentru fagot și mediu electronic, sub titlul Survival exercises) — am ratat-o însă glorios.

Piesa a rămas „în sertar” mai mult de un an de zile, fapt alimentat și de obiecțiile, probabil bine intenționate (însă acum realizez, nefolositor de scolastice) ale unui cadru didactic al sus-numitei Universități.

Muzica „din sertar” m-a „ros” însă pe tot parcursul anului următor: în ciuda efortului de pregătire (și susținere cu succes) a lucrării de dizertație — o piesă de proporții copleșitoare pentru capacitățile mele de lucru, pe care sper să reușesc să o public aici la un moment dat — am „găsit timp” pentru a mai compune și aranja versiuni, în diverse orchestrații, cu sau fără mediu electronic: toate au rămas cunoscute doar câtorva apropiați.

Sub diverse titluri, toate versiunile urmăreau o problematică ontologică. Porneau dintr-un stadiu „pre-existent” (un „haos” de dinaintea creației, sugerat muzical printr-o acumulare de linii polifonice de pregnanță crescândă); treceau printr-un „moment zero”, al „creaturii adusă la viață” (realizat în muzică printr-o suită de impulsuri sonore urmate de desinențe variabile); continuau, predictibil, cu beția erotică a juneții (un dans în ritm aksak cu o melodică bazată pe polifonie latentă și armonie tonal-funcțională); cu profunzimea și angoasele maturității (un pasaj „bipolar” în felul său, unde se luptă tenebrele cu lumina, carnalul cu spiritul: un gest amenințător în grav, opus unui demers polifonic clar, cerebral, în mediu-acut); și totul pentru a încheia, la fel de predictibil, printr-un finalis al existenței, văzut însă dintr-o perspectivă spirituală (în general) și creștină (în particular), ca un progres către o ordine de existență superioară, și o împăcare, o reunire cu Creatorul (flajeolete la corzi și sunete arco la percuția din metal, peste care se suprapun ecouri din melodica bizantină a unei Vecernii ortodoxe)…

Într-un final, m-am resemnat, considerând că probabil unele opere pur și simplu nu vor să se nască, că probabil orice creator își are avortonii lui, oricât de sinistru ar suna. Și piesa a rămas stocată în calculator, nebăgată în seamă și cu totul uitată, până zilele trecute.

Când, cu teama cu care îți înfrunți un eșec, am pornit înregistrarea. Și nu mică mi-a fost uimirea când, la mai mult de un an de la primele încercări, eliberat de tirania oricăror planuri și problematici, ontologice sau nu, am observat că muzica avea o viață a ei, că trăia în lipsa oricărei surse sau idei extra-muzicale, că amesteca grațios pete dansante de umbră și lumină, într-un colorit cu totul cuceritor.

Și am înțeles, probabil cu nepermisă întârziere, că suntem doar unelte, că în fapt muzica bună se scrie singură, sfidând și eludând cu dibăcie intențiile noastre componistice. Și am schimbat titlul piesei, și am numit-o Cioburi de sticlă colorate, după impresia pe care mi-a lăsat-o muzica, (re)audiind-o la mai bine de un an de la scrierea ei. Și am îngropat într-un dosar, ca pe o ciudățenie, planul de compoziție inițial.

Audiție plăcută!

No Responses to "Farbige Glasscherben / Cioburi colorate"

Comments are closed.

LOOKING FOR?…

FEATURED MUSIC

compozițiile de care sunt cel mai mândru

RECENT MUSINGS

articole despre muzici (scriu foarte rar)